CSM Poli Iași își prezintă transferurile în fața noului autocar de 200.000 de euro! FOTO | Trei portughezi au ajuns în România pentru a semna

CSM Poli Iași își prezintă transferurile în fața noului autocar de 200.000 de euro! FOTO | Trei portughezi au ajuns în România pentru a semna
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fotbaliștii portughezi André Marques, Pedro Mendes și Tengarrinha au ajuns în Iași pentru a parafa înțelegerile cu CSM Politehnica Iași, anunță oficialii din Copou.

„Cei trei jucători și-au dat acordul pentru a juca la Iași, urmând să semneze contractele după ce vor efectua vizita medicală. Dacă nu vor fi probleme, cei trei și ceilalți jucători străini vor semna cu noi”, a declarat noul președinte al ieșenilor, Adrian Ambrosie.


André Marques (primul din stânga în imagine) este fundaș de bandă stânga, în vârstă de 29 de ani, și a evoluat ultima dată la Moreirense. Este un produs al celor de la Sporting Lisabona, pentru care a și jucat, a evoluat la Naționalele de Tineret ale Portugaliei la toate categoriile de vârstă și are în CV echipe precum Beira Mar, Vitoria Setubal și FC Sion (Elveția).

Pedro Mendes (al treilea din stânga în imagine) este un mijlocaș ofensiv în vârstă de 23 de ani. El a evoluat până acum doar în țara natală, Portugalia. Junioratul l-a făcut tot la Sporting Lisabona.

Tengarrinha (primul din dreapta în imagine) este fostul căpitan al Boavistei. El evoluează pe postul de mijlocaș la închidere, are 28 de ani și o Cupă a Portugaliei cucerită în 2009, pe vremea când evolua la FC Porto.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
România a pierdut cea mai iubită cântăreață de muzică populară. Moartea ei a lăsat un gol imens
România a pierdut cea mai iubită cântăreață de muzică populară. Moartea ei a lăsat un gol imens
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×